În dimineața zilei de 27 septembrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini au fost sesizați printr-un apel la 112 de către Robert D., din comuna Horodniceni, care a anunțat că tatăl său, Radu D., s-a spânzurat.
Polițiștii, însoțiți de un tehnician criminalist, s-au deplasat la locuința acestuia, unde au constatat că Radu D., în vârstă de 65 de ani și suferind de grave afecțiuni medicale, a fost găsit fără suflare, spânzurat cu o bucată de sfoară de un cuier improvizat. Fiul său a încercat să-i acorde primul ajutor, dar fără succes, medicii sosiți ulterior la fața locului declarând decesul.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni, unde va fi efectuată necropsia. Poliția a deschis un dosar penal pentru uciderea din culpă, conform procedurilor legale.