Un bărbat de 37 de ani din municipiul Fălticeni a ajuns la spital după ce a căzut de pe trotineta electrică pe care o conducea, incidentul fiind provocat de consumul de alcool.
Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112, în dimineața zilei de 21 iunie 2026, la ora 09.24, cu privire la faptul că o persoană a căzut de pe o trotinetă electrică pe strada Dimitrie Leonida.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 09.20, Cezar G., în vârstă de 37 de ani, se deplasa cu o trotinetă electrică spre domiciliu, când, pe fondul consumului de alcool, și-a pierdut echilibrul și a căzut pe partea carosabilă, autoaccidentându-se.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde medicii i-au stabilit diagnosticul de „policontuzionat”.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că nu există suspiciuni privind comiterea vreunei infracțiuni, iar conducătorul trotinetei a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, fiind amendat cu 2.430 de lei.
