La 22.01.2021, la ora 18.10, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin 112 de către o femeie, de 57 ani, din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni, cu privire la faptul că soțul acesteia, Mihai Ș., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a exercitat acte de violență fizică asupra ei.
La fața locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul Poliției orașului Salcea și Postului de Poliție Dumbrăveni, care a constatat faptul că victima prezenta urme de violență la nivelul feței, declarând verbal că a fost agresată de soțul ei, Mihai Ș., de 57 ani, față de care solicită emiterea unui ordin de protecție. Astfel a fost întocmit formularul de risc și ulterior s-a emis un ordin de protecție provizoriu față de Mihai Ș..
Avându-se în vedere comportamentul violent al bărbatului, acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat pe Secția Psihiatrie.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de către Mihai Ș. a infracțiunii de violență în familie.
