Un bărbat din comuna Cornu Luncii s-a ales cu ordonanță de reținere pentru 24 de ore și a fost băgat în spatele gratiilor în urma unui atac violent comis la mijlocul acestei luni. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe în formă agravată, după ce a agresat o femeie în plină stradă.
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 17 septembrie 2026, în jurul orei 08.00, pe strada Poștei din satul Cornu Luncii. Victima, o localnică pe nume Gabriela B., se deplasa spre casă când a fost interceptată de un autoturism Volkswagen, la volanul căruia se afla un consătean, Ilie Marius Zimbru. Bărbatul a oprit mașina în dreptul femeii, iar între cei doi a izbucnit rapid o dispută verbală aprinsă, generată de unele datorii neachitate pe care familia femeii le avea către el.
În timpul scandalului, bărbatul a coborât din vehicul, a luat o bucată și a atacat-o pe femeie, lovind-o repetat peste brațul și piciorul stâng. În urma apelului la 112, un echipaj SMURD s-a deplasat la fața locului și i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, transportând-o ulterior la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații suplimentare. Deși avea leziuni vizibile, femeia a refuzat la acel moment emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În urma completării probatoriului, polițiștii au dispus luni, 28 septembrie 2026, continuarea urmăririi penale față de suspect și au emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere. Ilie Marius Zimbru a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, cercetările fiind continuate de lucrătorii postului de poliție din localitate.
