La 21.01.2022, la ora 22.20, SPR 9 Șcheia a fost sesizată prin 112 de către Costel A., de 32 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către soție. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că Costel A. este căsătorit cu Sorina A., de circa 6 ani și împreună au un copil minor, familia locuind în satul Ciprian Porumbescu.
La 21.01.2022, în jurul orei 22.00, după ce Costel A. a revenit la locuință, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice a avut unele neînțelegeri cu soția sa, care i-a aplicat o lovitură cu palma peste față. Costel A. nu a dorit intervenție unui echipaj de pe ambulanță întrucât consideră că rănile suferite sunt superficiale. Totodată, i s-a pus în vedere că are posibilitatea de a obține certificat medico-legal care să ateste leziunile.
S-a întocmit formularul de risc ocazie cu care s-a constat faptul că nu se impune emiterea unui ordin de protecție. Totodată, lui Costel A. i s-a înmânat un formular cu care să se adreseze Judecătoriei Gura Humorului.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.
