Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului după ce a fost tras pe dreapta de un echipaj de ordine publică în timpul unei razii desfășurate pe raza comunei Bosanci.
Oprirea în trafic a avut loc sâmbătă seară, 22 august 2026, în jurul orei 19.45, la intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Castanilor. Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Suceava, aflați în misiune pentru prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, au oprit pentru control un autoturism Opel Vectra care circula prin localitate.
La volanul mașinii a fost identificat Traian B., în vârstă de 56 de ani, din comuna Bosanci. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul alcotest, iar valoarea indicată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere alcoolemia ridicată, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge, la interval de o oră, pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.
Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, iar cercetările sunt continuate de lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
