La data de 24.09.2021, la ora 15.34, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Solca au fost sesizaţi prin intermediul 112 de către Constantin C., din comuna Arbore, despre faptul că vecinul său s-a tăiat cu drujba la mână.
Deplasându-ne la fața locului, polițiștii au identificat un echipaj medical SMURD care acorda îngrijiri medicale unui bărbat ce prezenta leziuni la nivelul mâinii stângi.
Acesta a fost legitimat în persoana lui Ioan I. și care a declarat verbal că în timp ce se afla la vecinul său și tăia lemne la cu un motofierăstrău, lama acestuia a sărit dintr-un lemn în mâna stângă provocându-i leziuni.
Ioan I. a fost diagnosticat cu plagă tăiată la nivelul încheieturii mâinii stângi, fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
