Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din IPJ Suceava l-au reținut pe Petrică C., de 35 de ani, din Arbore. Pe 4 octombrie, în jurul orei 16.00, sub influența alcoolului, el a ucis prin lovire un cățel de rasă comună, de trei luni, care aparținea cumnatului său și locuia în aceeași curte. A călcat animalul pe cap, pentru că era deranjat de prezența lui în curte. Proprietarul a sunat la 112 la 17.24. Cățelul nu era microcipat sau vaccinat și a fost preluat de DSVSA Suceava pentru analize. Suspectul a fost audiat cu avocat din oficiu, apoi reținut 24 de ore și introdus în arestul IPJ.
