La 12.01.2021, în jurul orei 13.05, Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost sesizată prin 112 de către Larisa M., din comuna Fundu Moldovei, despre faptul că în timp ce se afla cu prietenii cu mașina pe drumul forestier Prelucă spre cătunul Deluț, pe raza satului Botuș, comuna Fundu Moldovei, au găsit pe mijlocul drumului o persoană de sex masculin decedată.
La fața locului s-a constat că Haralampie B., de 64 ani, din comuna Fundu Moldovei, nu mai prezenta semne vitale, fiind declarat decesul acestuia. Bărbatul nu prezenta urme de violență și avea bunurile asupra sa. Din verificările efectuate acesta locuia la aproximativ 1 kilometru de locul unde a fost găsit și se deplasa singur la pădure.
Victima nu se afla în stare conflictuală cu nici o persoană din sat și era cunoscut cu diverse afecțiuni specifice vârstei, având episoade în care dormea în zăpadă după ce consuma băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost preluat și transportat la morga Spitalului Municipiului Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”.