La data de 17.09.2021, la ora 00.38, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin 112 de către Maria B., din comuna Straja, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său Marinel B..
În data de 16.09.2021, în jurul orei 23.40, Maria B. se afla la imobilul proprietate. La un moment dat între ea și soțul său aflat sub influenta băuturilor alcoolice, a existat un conflict verbal, care a degenerat, Marinel B. devenind agresiv și lovind-o.
Persoana vătămată a declarat faptul că nu dorește să fie transportată la Spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit formular de evaluare a riscului, iar conform răspunsurilor date de către persoana vătămată în cauză a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fapt pentru care împotriva lui Marinel B. a fost emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
S-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracţiunii de „violență în familie”.
