La 20.11.2020, la ora 15.08, Secția de Poliție Rurală 7 Mălini a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat a căzut de pe un stâlp în satul Poiana Mărului, comuna Mălini.
La data de 20.11.2020, în jurul orelor 15.05, un bărbat, de 55 ani, din municipiul Suceava, angajat al SC Bucovina Energo Consult SRL, efectua lucrări de înlocuire a cablajului unui stâlp de electricitate, situat în grădina unei femei, în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, fiind urcat pe stâlp, ocazie cu care acesta s-a rupt în două de la distanța de 3 metri față de sol, sus – numitul fiind urcat spre vârful stâlpului și căzând la sol.
În urma căderii, bărbatul a intrat în stare de inconștiență.
La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, care în urma efectuării manevrelor de resuscitare, a constatat decesul acestuia.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirilor infracțiunilor de ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ,,uciderea din culpă”.
SC Bucovina Energo Consult SRL cu sediul în orașul Gura Humorului este o firmă contractată de către Delgaz Grid SA.