La data de 10 decembrie, la ora 09.41, prin 112 s-a anunțat că a izbucnit un incendiu la primul etaj al unui bloc din municipiul Rădăuți.
Din verificările polițiștilor a reieșit că apartamentul respectiv este al Ioanei P., dar este utilizat de fiica ei, Maria T., de 27 de ani.
În cursul zilei de 10 decembrie a.c., Maria T. a aruncat pe balconul apartamentului o hârtie aprinsă, care a căzut peste un troler și mai multe preșuri, care au luat foc.
La fața locului au intervenit pompierii care au stins incendiul.
Maria T. a suferit o ușoară intoxicație cu fum.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere din culpă.
