Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un angajat de la Linda Ecotil a ajuns la spital după ce i-a fost strivită mâna într-un utilaj

La data de 14 ianuarie 2026, în jurul orei 12.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea au fost sesizați de către ofițerul de serviciu al Poliției municipiului Suceava – Secția Urbană Burdujeni cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean Suceava cu leziuni suferite în urma unui accident de muncă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în jurul orei 11.20, Andrei T., din orașul Salcea, angajat al firmei SC Linda Ecotil SRL, în calitate de muncitor necalificat, desfășura activități specifice funcției în interiorul halei nr. 1 de producție. Acesta lucra la un utilaj destinat îmbinării jgheaburilor, împreună cu un alt angajat al societății, Daniel M., aflat la panoul de comandă al utilajului.

La un moment dat, în timp ce Daniel M. a acționat panoul de comandă fără a se asigura că Andrei T. se afla în afara zonei de manipulare a matrițelor, mâna stângă a acestuia din urmă a fost prinsă în utilaj, rezultând un traumatism prin strivire. Utilajul a fost oprit imediat, iar persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde medicii au stabilit diagnosticul preliminar de „traumatism prin strivire la nivelul mâinii stângi”.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles