Un incident rutier grav a avut loc luni după-amiază, 15 septembrie 2025, în comuna Volovăț, când un adolescent de 16 ani a luat cheile autoturismului familiei și a plecat la drum fără permisiune. Minorul, Matei B., a urcat la volanul unui Audi, având ca pasager pe prietenul său, Alexandru H., în vârstă de 15 ani.
În jurul orei 15.50, pe strada Cuza Vodă, tânărul a fost acroșat de un alt autoturism marca Audi, condus de Iulian B., de 24 de ani, care efectua o manevră de întoarcere fără să se asigure corespunzător. Impactul a fost suficient de puternic încât Audi-ul minorului să ricoșeze pe spațiul verde și să lovească gardurile mai multor locuințe din zonă.
În urma coliziunii, ambii participanți la trafic au fost răniți ușor: Matei B. a suferit escoriații la antebraț, iar Iulian B. a fost diagnosticat cu contuzie la umăr. În autoturismul condus de acesta din urmă se afla și Marcela B., însărcinată în luna a șaptea, care acuza dureri abdominale și a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații medicale.
Testările alcoolscopice și cu droguri au indicat rezultate negative pentru minor, însă polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În urma verificărilor, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și furt în scop de folosință.
