More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Trei algerieni care mergeau pe calea ferată între Țibeni și Dornești au fost opriți de polițiștii de frontieră din drumul lor spre vestul Europei

    În data de 27 ianuarie 2022, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră  Siret  s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

    Astfel, polițiştii de frontieră au depistat trei cetățeni străini, care se deplasau pe jos, pe calea ferată, dinspre localitatea Ţibeni spre localitatea Dorneşti.

    Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că cei trei bărbaţi sunt cetăţeni din Algeria cu vârste cuprinse între 25 ani şi 30 de ani.

    În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că aceştia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.

    În cauză, faţă de cei trei algerieni se efectuează cercetări, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles