Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Transport ilegal de lemne depistat de polițiști, la Strâmtura. Un bărbat din Moldovița s-a ales cu un dosar penal și a rămas fără dubă

Polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au depistat un nou caz de transport ilegal de material lemnos pe drumurile din județ. Joi dimineață, 3 septembrie 2026, în jurul orei 06.50, oamenii legii au oprit pentru control o autoutilitară marca Volkswagen, înmatriculată în județul Suceava, care se deplasa pe DJ 176, în satul Strâmtura din comuna Vama.

La volanul autovehiculului a fost identificat Ștefan T., în vârstă de 42 de ani, din satul Rașca, comuna Moldovița. Întrebat despre încărcătură, șoferul a recunoscut că nu deține niciun document justificativ pentru lemnul transportat, susținând că l-ar fi tăiat de pe o proprietate privată. Verificările efectuate în aplicația SUMAL 2.0 au confirmat că transportul nu avea niciun aviz legal de proveniență.

Autoutilitara a fost escortată la Depozitul de Bușteni Dragoșa din comuna Frumosu, unde personalul silvic a inventariat încărcătura. A rezultat o cantitate de 4,897 metri cubi de lemn rotund buștean gater, din esență de molid, evaluată la suma de 2.575 de lei.

În urma verificării istoricului, polițiștii au descoperit că bărbatul nu se afla la prima abatere de acest gen. Pe 7 iulie 2026, el a mai fost depistat de lucrătorii Biroului Silvic Suceava în timp ce transporta cu aceeași autoutilitară cantitatea de 2,216 metri cubi de lemn de foc de rășinoase, în valoare de 398 de lei, tot fără acte.

Având în vedere că Ștefan T. a transportat în mod repetat material lemnos fără documente în decursul unui an, cantitatea totală cumulata ajungând la 7,113 metri cubi (cu o valoare totală de 2.974 de lei), fapta a fost încadrată ca infracțiune potrivit noului Cod Silvic.

Întreaga cantitate de 4,897 metri cubi de buștean a fost confiscată și predată în custodie reprezentanților depozitului din Frumosu. Totodată, polițiștii au indisponibilizat autoutilitara folosită la transportul ilegal, vehiculul fiind dus și depozitat în parcul auto al IPJ Suceava din comuna Stroiești.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport în mod repetat, în interval de un an, de materiale lemnoase fără documente justificative.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles