More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Tentativă șocantă de suicid în Parcul Ariniș din Gura Humorului. Un tânăr s-a legat de mâini și de picioare și s-a aruncat în râul Moldova

    UPDATE: Bărbatul a fost găsit decedat de către pompierii de la ISU Suceava.

    La 28.06.2020, orele 20.16, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către o tânără, din localitate, cu privire la faptul că soţul său, de 28 de ani, din aceeași localitate, s-a legat singur de mâini şi de picioare, după care s-a aruncat în râul Moldova, în aval de podul suspendat din Parcul Ariniş Gura Humorului, cu intenţia de a se sinucide.

    În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că apelanta este căsătorită legal cu tânărul menționat mai sus din luna august 2019 şi locuiesc împreună la domiciliul părinţilor soţului, amândoi suferind de afecţiuni psihice.

    Bărbatul suferă de schizofrenie, iar soţia sa a fost diagnosticată cu epilepsie, ambii fiind sub tratament medical.

    În ultimele luni, cei doi soţi au avut trei tentative de suicid, doar intervenţia familiei făcând ca gestul lor să nu fie dus la îndeplinire, cu circa o lună în urmă fiind şi internaţi din acest motiv, la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, unde au rămas sub tratament timp de o săptămână.

    În ziua de 28.06.2020, în jurul orelor 15.30 – 16.00, cei doi soţi au plecat să se plimbe în Parcul Ariniş Gura Humorului, dar la plecare, bărbatul a luat asupra sa mai multe pliculeţe cu un medicament folosit în tratarea epilepsiei.

    În timp ce treceau puntea suspendată de peste râul Moldova, tânărul a înghiţit medicamentul din pliculeţe, după care a schimbat brusc direcţia de mers şi a luat-o prin pădure, spre marginea albiei râului. Deşi soţia sa l-a întrebat de ce face acest lucru, el a refuzat să răspundă, dar ajuns pe malul râului Moldova, în aval de puntea suspendată, la aproximativ 500 – 700 metri de aceasta, și-a legat cu un şiret de încălţăminte, o mână şi un picior şi a intrat în apă, spunându-i soţiei că doreşte să se sinucidă. Aceasta a încercat să-l împiedice, l-a tras afară din râu, dar el şi-a continuat intenţia suicidală şi şi-a introdus capul în apă, îndreptându-se spre partea de râu mai adâncă şi mai repede.

    Soţia sa l-a pierdut la un moment dat din vedere, dar crezând că acesta a reuşit să iasă din apă, pe celălalt mal, s-a dus acasă să-l caute.

    În momentul în care a realizat că bărbatul nu s-a mai întors la domiciliu, şi-a luat telefonul ce-l lăsase acasă la încărcat şi a apelat 112, pentru a sesiza cele întâmplate.

    După sesizare, s-au constituit echipe mixte de căutare, compuse din lucrători de poliţie, jandarmi şi pompieri, care au răscolit ambele maluri ale râului Moldova, dar nu s-a reuşit identificarea celui în cauză.

    La lăsarea întunericului, activităţile de căutare au fost sistate, urmând a fi continuate a doua zi, la lumina zilei.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles