La 08.09.2021, la ora 14:40, Poliţia orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Elena C., din orașul Gura Humorului, despre faptul că i s-a furat din casă.
Cristinel C. deține un imobil în orașul Gura Humorului aflat în construcție, dar în care se locuiește, acesta aflându-se la muncă în străinătate împreună cu cei trei copii și soția sa din data de 26.08.2021. În aceeași curte, dar în imobile diferite locuiește mama acestuia, Elena C., care locuiește singură.
La data de 08.09.2021, la ora 14.30, Elena C. a fost apelată de către o vecină, Saveta H., care i-a spus acesteia că poarta de la livadă și ușa din spate a imobilului fiului său este deschisă și să meargă să verifice, poate a intrat cineva în imobil.
La scurt timp aceasta a intrat în imobilul fiul său, ocazie cu care a constatat că ușa și geamul din spatele locuinței, în zona garajului, sunt deschise. Elena C. a verificat imobilul și a observat mai multe urme de răvășire la etajul 1, iar din sufragerie a fost sustras un televizor.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
