România nu mai e doar un stat capturat. De ieri, e oficial o democrație moartă, în care transparența e îngropată cu girul Curții Constituționale. O Curte care a decis că demnitarii și funcționarii publici nu mai sunt obligați să-și facă publice declarațiile de avere. Mai mult: nici averile soților sau copiilor nu mai trebuie declarate. Cu alte cuvinte, hoția și corupția au primit o armură juridică, aurită și protejată la cel mai înalt nivel.
Ce a decis, de fapt, CCR? Că noi, cetățenii, n-avem dreptul să știm cât fură, cât acumulează sau cum se îmbogățesc politicienii și funcționarii puși să ne servească. Să ne uităm bine: această decizie nu protejează intimitatea, ci facilitează frauda. Deschide larg ușa pentru șpăgi mascate, vile trecute pe numele soției, conturi ascunse în buzunarele copiilor, afaceri derulate prin rubedenii. E o decizie cinică, abjectă și profund periculoasă pentru orice formă de control democratic.
Este o rușine națională. Această Curte, dominată de foști politicieni plantați acolo tocmai ca să-și protejeze camarazii, a devenit o instituție toxică, care nu mai servește statul de drept, ci pe cei care vor să-l submineze. Ce încredere să mai ai în statul român, când cei puși să apere Constituția se fac scut în fața corupților?
România, în loc să urmeze calea transparenței, merge pe urmele autocrațiilor unde averile puternicilor sunt secret de stat. E un semnal de alarmă teribil: suntem martorii unei întoarceri brutale spre opacitate, spre feudalismul modern al baronilor intangibili. Iar acest pas înapoi, acest atentat la transparență, nu e doar imoral. Este criminal, pentru că lovește în esența unei societăți decente: controlul cetățenesc asupra celor care conduc.
Românii au fost păcăliți prea mult timp. De azi, avem confirmarea că sistemul nu vrea doar să fure. Vrea să fure cu legitimitate. Curtea Constituțională tocmai le-a dat mafioților de stat cea mai valoroasă protecție: invizibilitatea.
