Un tânăr în vârstă de 18 ani din comuna Izvoarele Sucevei a ajuns în arestul IPJ Suceava după ce polițiștii au documentat un accident rutier petrecut în urmă cu aproape o lună, în care a fost implicat și în urma căruia a fugit.
Evenimentul s-a produs în noaptea de 12 iulie 2026, în jurul orei 23.40. Adi Homan, în vârstă de 18 ani, conducea un motociclu electric neînmatriculat pe strada Hropi din satul Bobeica, avându-l ca pasager pe un alt minor, Alexandru C., de 17 ani. La un moment dat, tânărul a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe drumul pietruit.
Deși pasagerul fusese rănit și solicitase intervenția unei ambulanțe, conducătorul vehiculului a părăsit imediat locul accidentului pentru a nu fi găsit de autorități, fiind ulterior preluat de tatăl său. La sosirea echipajelor de poliție, ambulanță și SMURD, la fața locului nu a mai fost găsită nicio persoană și nici vehiculul implicat.
După aproximativ o oră și jumătate de căutări și verificări în zonă, polițiștii l-au identificat pe pasagerul de 17 ani la domiciliul său. Acesta prezenta leziuni la nivelul capului și a fost preluat de urgență de un echipaj medical, fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a rămas internat cu traumatism cranio-cerebral. În urma indicațiilor oferite de victimă, oamenii legii au reușit să identifice exact locul producerii accidentului și să stabilească identitatea șoferului.
În urma cercetărilor amănunțite și a extinderii anchetei, polițiștii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere, iar vehiculul electric nu era înmatriculat sau înregistrat.
La data de 10 august 2026, după administrarea întregului probatoriu, organele de cercetare penală au dispus extinderea urmăririi penale și reținerea lui Adi Homan pentru o perioadă de 24 de ore. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
