Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs vineri seară, 30 ianuarie 2026, la intrarea în localitatea Grămești dinspre Bălinești. Polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin 112 la ora 19.58.
Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că Petru G., din municipiul Suceava, conducea un autoturism marca Volvo din direcția Zamostea spre comuna Grămești. În momentul în care a ajuns în dreptul locuinței lui Vasile A., din curtea imobilului a ieșit un autoturism Volkswagen Passat, condus de Constantin U., care nu a acordat prioritate de trecere.
Cele două autoturisme au intrat în coliziune, impactul soldându-se cu avarierea ambelor vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că Constantin U. avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul de Boli Cronice Siret pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.
