Ritmic Suceava

Ștefan Voloșeniuc, candidat independent pentru funcția de senator de Diaspora își propune să ajute concret românii aflați în situații limită, fiind profund impresionat de drama multora dintre compatrioții săi. Un deces în familie este fără doar și poate un necaz extraordinar și cu atât mai mult, când o mamă, un tată sau un frate moare departe de casă iar posibilitățile financiare ale celor dragi sunt reduse.

Credința creștină și tradițiile ne-au învățat mereu că cei dragi trebuie înmomântați în cimitirul satului unde familia să poată să aprindă o lumânare iar pentru a se întâmpla acest lucru, de multe ori este nevoie de foarte mulți bani.

„Doar în ultima săptămână și doar pe grupurile românești din Diaspora, am văzut trei cazuri de români care și-au pierdut viața (accident de muncă, deces provocat de Covid, accident de circulație). Subliniez faptul că acestea sunt doar trei cazuri pe care eu le-am văzut pe rețelele sociale, dar statistica, din păcate, este mult mai sumbră. La fiecare dintre aceste cazuri, am rămas impresionat de modul în care românii din Diaspora au reacționat, s-au strâns, au pus repede mână de la mână și au adunat banii necesari repatrierii fraților noștri. Ca un ultim gest, conștienți că oricare dintre noi ne-am putea afla, într-o zi, în aceeași situație”, a declarat Ștefan Voloșeniuc, candidat independent pentru funcția de senator de Diaspora la alegerile parlamentare din 5 – 6 decembrie.

Pentru ca să le poată veni în ajutor, cu asistență, reprezentându-i în fața instituțiilor de resort, din țara unde locuiesc și muncesc, Ștefan Voloșeniuc vrea să creeze și să implementeze o platformă prin care românii să-și poată face cunoscute problemele.

Pentru ca ajutorul oferit să nu se rezume doar la sfaturi, Ștefan Voloșeniuc dorește să creeze și un fond de urgență, un fond de unde vor putea fi plătite repatrieri ale românilor decedați peste graniță și spitalizări ale celor care suferă diferite accidente.

„Am vrut să aflu mai multe despre acestă realitate dureroasă și am vorbit, astăzi, cu Liviu Bodale, unul dintre cei mai corecți transportatori români care deservesc Diaspora, inclusiv în astfel de cazuri. L-am întrebat de cifre și mi-a spus: <<Ștefan, doar anul acesta, care nu s-a terminat încă, am dus în țară peste 250 de români, din toate zonele Europei, care și-au pierdut viața. Atenție, doar eu, dar gândește-te că mai sunt și alte firme care fac acest lucru>>. L-am întrebat despre prețul unei repatrieri și mi-a spus că: variază de la 2.000 la 4.000 de euro, în funcție de distanța față de România și condițiile speciale, care trebuiesc îndeplinite în astfel de cazuri. L-am întrebat dacă există <<samsari>> care profită de acest fenomen și mi-a spus: <<Da, Ștefan, există. Din păcate, de multe ori se profită de emoția oamenilor și se susține că s-au plătit 6 – 7 mii de euro pentru un caz. Cu toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, nu există așa ceva, când vorbim de o repatriere dintr-o țară europeană>>. Ca român din Diaspora, ce candidează ca independent, pentru a reprezenta românii din Diaspora, eu vă promit: Primul lucru pentru care am să lupt este constituirea unui Fond de Urgență pentru astfel de cazuri dureroase. Așa cum am mai spus, Diaspora este cel mai mare investitor în economia României, cu peste 50 de miliarde de euro (!) trimise în ultimii 10 ani. Nimeni, nici băncile, nici Uniunea Europeană, nici investitorii străini, n-a reușit să ajungă la această sumă (netă, curată) investită în economia românească. De aceea cred că, raportat la această uriașă contribuție, merităm măcar 0,1% din ceea ce trimitem în țară alocat într-un <<Fond de Urgență pentru Diaspora>>, care să ajute în astfel de cazuri. Vă promit că am să lupt pentru asta și vă aștept alături de mine”, a concluzionat Ștefan Voloșeniuc, candidat independent la funcția de senator de Diaspora.

Alegerile din 5 – 6 decembrie vor oferi șansa românilor de a face ceva cu adevărat pentru ei și pentru liniștea lor, un astfel de fond de rezervă ajutând multe familii care își pierd apropiații peste granițele țării.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here