More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Statuia generalului Iacob Zadik a fost dezvelită de Ziua Bucovinei: „Trebuie să păstrăm cu toate sacrificiile ceea ce au obținut ei, în așa fel încât să le predăm generațiilor viitoare”

    Astăzi, de Ziua Bucovinei, a fost dezvelită statuia generalului Iacob Zadik de pe Aleea Unioniștilor din centrul municipiului Suceava, amplasată lângă cele ale lui Alexandru Ioan Cuza și Iancu Flondor.

    Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a subliniat rolul avut de generalul Iacob Zadik în unirea Bucovinei cu țara mamă și a precizat că la anul va fi dezvelit bustul lui Mihail Kogălniceanu.

    „Iancu Flondor a făcut apel la armata României la Guvernul României din acea perioadă. Guvernul României l-a mandatat, i-a dat putere generalului Iacob Zadik care în data de 8 noiembrie ajunge în Burdujeni și eliberează Suceava și Ițcani, în data de 9 noiembrie merge la Siret iar pe 11 noiembrie ajunge la Cernăuți. Acolo restabilește ordinea, preia puterea pe care până la urmă i-o dă lui Iancu Flondor, care convoacă acest Congres General al Bucovinei din data de 28 noiembrie 1918 care a dus la Unirea Bucovinei cu România. Deci iată că generalul Iacob Zadik și-a făcut datoria pe deplin și a făcut acest act măreț. Acest act de binecuvântare pentru noi, o binecuvântare pe care trebuie să o prețuim. Trebuie să păstrăm cu toate sacrificiile ceea ce au obținut ei, în așa fel încât să le predăm generațiilor viitoare. Iar generațiile viitoare trebuie educate despre ceea ce s-a întâmplat la 28 noiembrie 1918. Pentru că așa cum Iacob Zadik a fost mâna dreaptă a lui Iancu Flondor pentru înfăptuirea Unirii, așa colaborare strânsă a existat între Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu”, a declarat Ion Lungu.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles