Casa de Cultură „Elisei Todașcă” din Poiana Stampei a găzduit, în prima zi de Crăciun, cea de-a XXIV-a ediție a spectacolului extraordinar „Sfânta Seară de Crăciun”. Evenimentul, care a început la ora 18.00, a adus pe scenă momente artistice deosebite, într-un cadru festiv dedicat bucuriei sărbătorilor.
Publicul a avut ocazia să se bucure de un program divers, susținut de artiști și ansambluri folclorice renumite. Printre protagoniști s-au numărat Ansamblul Folcloric Poienița, Belciugarii de la Ilva Mare, Ansamblul Folcloric Plaiurile Dornelor, Ansamblul Coșnecuța, Flori de Merișor, Corul Mănăstirii Piatra Fântânele, Flori de pe Dorna, precum și interpreții Teodora Negrea și Daniel Țăran. Invitatul special al serii a fost Paula Hriscu, care a impresionat publicul cu vocea sa inconfundabilă.
Organizarea spectacolului a fost impecabilă, grație implicării primarului comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
„Spectacolul „Sfânta Seară de Crăciun” a devenit deja o tradiție dragă comunității noastre, un prilej de a celebra împreună spiritul Crăciunului și de a ne bucura de frumoasele obiceiuri și colinde. Mulțumesc tuturor celor care au participat și celor care au contribuit la succesul acestui eveniment de suflet”, a declarat primarul Viluț Mezdrea.
Spectatorii au fost răsfățați cu un adevărat regal artistic, care a adus în prim-plan frumusețea tradițiilor și obiceiurilor specifice zonei Bucovinei. Evenimentul s-a încheiat în aplauzele entuziaste ale publicului, confirmând din nou importanța acestui eveniment pentru comunitatea locală și pentru promovarea valorilor culturale autentice.