La data de 11 iunie 2023, la ora 16.21, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Malini a oprit pentru control pe raza localității Rotopănești autoturismul condus de un bărbat din comuna Păltinoasa. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că polița de asigurare RCA a autoturismului condus de bărbatul din comuna Păltinoasa, este expirată, motiv pentru care acesta a fost sancționat contravențional, iar ca și măsură complementară, s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Tot la data de 11 iunie a.c., la ora 18.00, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe strada Sibicheni, din comuna Boroaia, autoturismul condus de un localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
În seara zilei de 11 iunie 2023, la ora 23.05, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe raza localității Cornu Luncii, autoturismul condus de un localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
