Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe Vasile Catargiu, din comuna Păltinoasa, după ce Serviciul de Medicină Legală Suceava a stabilit că bărbatul s-a urcat la volan având o alcoolemie de 3,38 g‰ alcool în sânge.
Individul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.
La data de 7 iunie 2022, în jurul orei 16.06, pe DN 2E, pe raza localității Capu Codrului a avut loc un accident, șoferul fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 47 de ani a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea și s-a răsturnat pe un ogor.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcolice sau a altor substanțe”.
