Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Șoferii băuți au luat la țintă gardurile, stâlpii de electricitate și țevile de gaz din județul Suceava

La 06.03.2021, la ora 11.33, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 faptul că, pe strada Gheorghe Doja din localitate, un autovehicul a intrat în coliziune cu un stâlp, iar conducătorul auto ar fi în stare de ebrietate.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, la data de 06.03.2021, în jurul orei 11.30, Vasile Bejan, de 50 de ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul Ford pe strada Gheorghe Doja și în proximitatea intersecției cu strada Calea Unirii, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp al rețelei de distribuție a energiei electrice.

Conducătorul auto a fost examinat la locul accidentului de către un echipaj de medical de urgență din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, nefiind constatate leziuni traumatice, sens în care acesta nu a fost transportat la UPU – Spitalul Județean de Urgență „Sf.Ioan cel Nou” Suceava. 

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că Vasile Bejan avea o concentrație alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Tot la 06.03.2021, în jurul orei 17.20, prin 112 s-a sesizat faptul că pe strada Atelierului din municipiul Câmpulung Moldovenesc a avut loc o tamponare, în urma căreia un autoturism a intrat în coliziune cu o țeavă de gaz.

La data de 06.03.2021, în jurul orei 17.50, Ilie Haburne, de 49 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe strada Atelierului, a pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune cu o țeavă de alimentare cu gaz, cât și cu un gard ce împrejmuiește un imobil.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, respectiv avarierea autoturismului, a țevii de gaz care a fost spartă și distrugerea gardului din metal pe o distanță de aproximativ 4 metri.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia, rezultând faptul că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care

i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles