O nouă faptă violentă a zguduit municipiul Suceava în dimineața zilei de marți, când un bărbat de 54 de ani a fost înjungheat în zona gâtului în urma unui conflict cu un cunoscut. Incidentul s-a petrecut într-o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc din proximitatea Gării Burdujeni.
Poliția Municipiului Suceava a fost alertată printr-un apel la 112, efectuat în jurul orei 03.00, de către un vecin al victimei. La fața locului, autoritățile l-au găsit pe Mugurel B., de 54 de ani, cu o plagă în zona laterală a gâtului. Acesta era conștient și cooperant și a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean Suceava pentru îngrijiri medicale.
Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că victima se ocupa cu vânzarea de haine și încălțăminte, iar atacul a survenit în urma unui conflict spontan cu un cunoscut, care, într-un acces de furie, l-a înjungheat cu un cuțit, părăsind apoi locuința cu un autoturism.
Autor cu un trecut infracțional bogat
Polițiștii au reușit să-l identifice rapid pe principalul suspect: Cristian Gheorghe Agheorghiesei, în vârstă de 48 de ani, cunoscut și sub numele de Filipciuc, zis „Fila” un recidivist cu un palmares infracțional deosebit de grav.
Autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, dar cazul va fi declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, unde ar putea fi reîncadrat juridic în funcție de evoluția stării de sănătate a victimei.
O istorie plină de crime și infracțiuni grave
Cristian Agheorghiesei (fost Filipciuc) nu este un necunoscut pentru autorități. Acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare în 2013 pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un adolescent de 17 ani pe peronul Gării Burdujeni, în mai 2011. Atunci, victima a fost atacată brutal, fiind tăiată în zona brațului, hemitoracelui, coapsei și gâtului. Doar intervenția promptă a medicilor i-a salvat viața.
Pe lângă această condamnare, Filipciuc a fost implicat într-un caz de trafic de droguri de mare risc. În 2010, Tribunalul Suceava l-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru complicitate la introducerea în țară de heroină, alături de alți interlopi suceveni. Drogurile urmau să fie distribuite în Insulele Canare, în urma unei rețele trafice internaționale destructurate de autorități în urma unui flagrant organizat la Iulius Mall, unde au fost capturate 1,950 kg de heroină.
De asemenea, Filipciuc a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism. În perioada 2009-2011, a racolat minore din Suceava și Iași, pe care le-a exploatat sexual în România și Germania. Unele victime au fost sechestrate, bătute și obligate să se prostitueze, până când au fost salvate de poliția germană.
Un pericol public
Revenirea în libertate a unui asemenea individ ridică semne serioase de întrebare asupra sistemului judiciar din România. Cristian Agheorghiesei a comis numeroase infracțiuni violente și a fost în permanență un pericol pentru comunitate. Incidentul de azi noapte arată că acesta nu s-a schimbat, fiind în continuare predispus la acte de violență extremă.
Rămâne de văzut dacă procurorii și judecătorii vor trata acest caz cu severitatea cuvenită sau dacă Filipciuc va continua să reprezinte o amenințare pentru societate.
Sursa foto: Monitorul de Suceava
