More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Senatorul Ioan Stan: „Până în prezent, românii nu au obținut niciun beneficiu concret din cele 242 de miliarde de lei împrumutate de Cîțu”

    Senatorul PSD Ioan Stan a transmis un comunicat de presă prin care pe premierul Florin Cîțu că a împrumutat aproximativ 50 de miliarde de euro, bani din care românii nu au obținut niciun beneficiu concret.

    „PSD cere prim-ministrului Cîțu să respecte legea și să prezinte în cel mai scurt timp un raport în care să arate pe ce a cheltuit banii împrumutați și care este programul pentru reducerea datoriei publice. Totodată, prin acest demers, PSD atrage atenția că nerespectarea acestei prevederi legale reprezintă o infracțiune de abuz în serviciu, care se pedepsește conform legii penale.

    Împrumuturile din luna iunie, împreună cu cele 2,2 miliarde lei împrumutate la începutul lunii iulie de Ministerul Finanțelor Publice au ridicat datoria publică peste nivelul de 49,9% din PIB raportat de Guvern la finalul lunii aprilie. În aceste condiții, devine aplicabilă prevederea legală de la art. 13, alin. 2, lit. a) din Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară, care obligă Guvernul să prezinte „în cel mai scurt timp” un plan de reducere a datoriei. Obligația de <<justificare a creșterii datoriei>> ar fi trebuit îndeplinită de Ministerul Finanțelor încă din momentul în care aceasta a depășit 45% din PIB.

    Până în prezent, românii nu au obținut niciun beneficiu concret din cele 242 de miliarde de lei (aproximativ 50 de miliarde euro!) împrumutate de Cîțu în funcția de membru al Guvernului. Deși a pretins tot timpul că împrumuturile vor fi folosite pentru investiții, premierul Cîțu tocmai a suspendat toate investițiile prin PNDL pe motiv că s-au epuizat fondurile. Nu există niciun spital, nicio autostradă, niciun sistem de irigații și, în general, niciun un proiect major de infrastructură care să se fi realizat din această sumă uriașă împrumutată de guvernarea PNL-USRPLUS-UDMR. În plus, în tot acest timp,  nivelul de trai al românilor s-a deteriorat pe fondul înghețării alocațiilor, pensiilor și salariilor, în timp ce prețurile la alimente, medicamente și utilități au explodat.

    Numai nivelul dobânzilor anuale care trebuie plătite de România pentru împrumuturile delirante ale lui Cîțu este de peste trei ori mai mare decât efortul bugetar anual pentru dublarea alocațiilor, conform legii adoptate de PSD în legislatura anterioară.

    Din păcate aceasta este imaginea dezastrului în care ne afundă guvernarea de dreapta, un dezastru care se adâncește cu fiecare zi în plus cât timp monstruoasa coaliție PNL-USRPLUS-UDMR se află la putere”, a declarat senatorul Ioan Stan.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles