More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Școala de vară Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului Ateliere Cacica – Oameni și Sare a ajuns la cea de-a VI-a ediție

    Programul școlii de vară „Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului”, ediția 2023, include patru ateliere coordonate de cadre didactice și specialiști în domeniu, după cum urmează:

    • Tehnologii multimedia în antreprenoriat – coordonatori: Cosmin Murarașu, Paul Pașcu, Dinu Oprea;
    • Dezvoltarea comunității prin evenimente locale – coordonatori: Otilia Bordeianu, Mihaela State, Anișoara Niculina Apetri, Magda Grădinariu;
    • Antreprenoriat în turism și patrimoniu – coordonatori: Daniela Moisa, Ștefan Sfichi, Carmen Chașovschi, Ionuț Cristea, Dinu Oprea, Ancuța Lucaci;
    • Antreprenoriat local și arhitectură – coordonatori: arh. Simona Zhang, Ștefăniță Șușu, Gabriela Cioban.

    Aceste ateliere reprezintă o continuare a activităților derulate în edițiile anterioare ale școlilor de vară organizate de FEAA și oferă participanților ocazia de a se implica în acțiuni specifice domeniului antreprenorial, de a învăța să folosească tehnologiile multimedia în antreprenoriat și de a asimila informații despre arhitectura caselor tradiționale.

    Reamintim faptul că participanții la școala de vară sunt studenți de la diverse specializări, din cadrul mai multor universități de prestigiu din țară.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles