Manevră de tip „suveică” la vârful administrației sucevene: de la candidatul-iepure în alegerile locale, direct în fotoliul de director executiv al unei instituții județene. În anul electoral 2020, miza politică de la Vatra Dornei a deschis calea unei combinații administrative cusute cu ață albă, prin care un angajat din sectorul privat a fost transformat peste noapte în șef de instituție publică.
La alegerile locale din septembrie 2020 pentru Primăria municipiului Vatra Dornei, calculele politice ale PNL erau complicate. Edilul în funcție la acea vreme, liberalul Ilie Boncheș, părea să nu aibă nicio șansă în fața favoritului PSD, Petru Ariciuc. Pentru a rupe din voturile candidatului social-democrat, s-a găsit rapid un candidat „iepure” în persoana lui Sorin Mihai Voloșeniuc, înscris în cursa electorală din partea PMP. Însă motivarea intrării lui în această dispută nu a fost gratuită: surse politice indică faptul că lui Voloșeniuc i s-a promis la schimb funcția de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava.
Problema juridică majoră era că Voloșeniuc lucrase doar în sectorul privat până în acel moment și nu avea statutul de funcționar public, condiție eliminatorie pentru preluarea conducerii DSVSA. S-a aplicat astfel o soluție trasă la indigo după binecunoscutul model de la Apele Române.
Pe repede înainte, la Primăria comunei Șaru Dornei, condusă de primarul PNL Cătălin Iorache, s-a organizat un concurs pentru funcția de consilier, clasa I, grad profesional superior. Singurul candidat înscris și admis a fost Sorin Mihai Voloșeniuc, care a dobândit astfel calitatea de funcționar public începând cu luna martie 2020.

Această încadrare pare însă să fi existat doar pe hârtie. Conform unor surse din cadrul Primăriei Șaru Dornei, proaspătul consilier nu a călcat prin instituție în cele câteva săptămâni cât a figurat angajat.
„Nu l-a văzut nimeni pe aici, mulți dintre noi nici nu am știut că a fost angajat la Primărie”, a declarat o sursă din cadrul Primăriei Șaru Dornei.
Documentarea informațiilor confirmă reticența autorităților de a clarifica situația. O solicitare transmisă săptămâna trecută în baza Legii 544/2001 către Primăria comunei Șaru Dornei a rămas fără răspuns. Ieri, reporterii noștri s-au deplasat la sediul Primăriei Șaru Dornei, însă primarul nu era în instituție și nici nu a putut fi contactat telefonic, fiind probabil într-o zonă fără semnal.

Semnele de întrebare se adâncesc la analiza actelor oficiale de integritate. În declarația de avere depusă în anul 2021, Sorin Mihai Voloșeniuc nu are consemnat niciun venit obținut de la Primăria Șaru Dornei. Absența acestor sume ridică suspiciuni majore: fie raportul de muncă a fost suspendat imediat, fie prezența și salarizarea au fost simulate, fie neconsemnarea lor constituie o omisiune în înscrisurile oficiale.
Continuând pe firul investigației, traseul administrativ s-a derulat cu o viteză uimitoare. După doar câteva săptămâni de la simulacrul din administrația locală, Voloșeniuc a fost transferat de la Primăria Șaru Dornei la Serviciul de Identificare și Înregistrare a Animalelor din cadrul DSVSA Suceava. Odată bifat acest pas intermediar de încadrare în structura instituției județene, drumul a fost liber: la începutul lunii iulie 2020, Sorin Mihai Voloșeniuc a fost numit în funcția de director executiv al DSVSA Suceava.

Contactat de reporterii noștri pentru a oferi explicații cu privire la șirul de evenimente extrem de favorabil care l-a propulsat la conducerea DSVSA, Sorin Mihai Voloșeniuc a refuzat să clarifice mecanismul angajării sale: „Îmi rezerv dreptul la tăcere. Voi da socoteală, dacă este cazul, în fața instituțiilor statului”.
Cazul ridică semne grave de întrebare asupra modului în care s-a aplicat legislația privind funcția publică și arată cum procedurile legale pot fi ocolite prin tertipuri politice pentru plasarea unei persoane în fruntea unei instituții județene de control. Dacă anchetele ulterioare ale organelor abilitate vor confirma o încălcare flagrantă a legii, singura decizie onorabilă pe care o poate lua Sorin Mihai Voloșeniuc este cea a DEMISIEI.
