În ultimele luni, românii din Diaspora au fost martorii unui fenomen deosebit, dar extrem de periculos pentru viitorul lor în Uniunea Europeană: susținerea masivă a lui Călin Georgescu, un candidat care propune ieșirea din zona Euro și, mai grav, din NATO. Este greu de înțeles cum niște oameni care au muncit din greu să-și construiască o viață mai bună în afacerea europeană, care au beneficiat de drepturi fundamentale ca cetățeni ai Uniunii Europene, pot susține un om care promovează exact opusul: pierderea acestor drepturi. Votul lor, conștient sau nu, înseamnă o condamnare la o izolare economică și politică ce nu va face decât să le taie orice posibilitate de a evolua într-o lume globalizată.
Mai mult decât atât, este alarmant faptul că mulți dintre acești români s-au lăsat păcăliți de imaginea lui Georgescu ca „om nou în politică.” Nu este deloc un outsider, așa cum vor unii să creadă. Călin Georgescu are un trecut bine ancorat în politică, chiar dacă mulți îl prezintă ca pe o figură fără legături cu partidele tradiționale. De fapt, începând cu 1991, a fost numit șef al Biroului Senatorial pentru Mediu al Parlamentului României, iar un an mai târziu a devenit consilier al ministrului Mediului, Marcian Bleahu, în guvernul Theodor Stolojan. De-a lungul anilor 1997–1998, a fost secretar general în Ministerul Mediului, în guvernul lui Victor Ciorbea, și a mai trecut și pe la Ministerul de Externe. Oricine susține că Georgescu este un „nou venit” în politică ignoră cu bună știință acest trecut sau, mai grav, închide ochii în fața realității.
Acest vot nu este doar un gest de naivitate, ci un act iresponsabil care poate condamna generațiile viitoare de români la un viitor incert, în afacerea europeană, în afacerea globală, în afacerea viitorului lor. Românii din Diaspora, care ar trebui să reprezinte modelul de succes al unui stat membru al Uniunii Europene, riscă să rămână în urmă, făcând o alegere ce poate duce la retragerea României într-o izolare economică și politică. Poate că aceștia nu conștientizează, dar votul lor ar putea fi lovitura de grație pentru tot ce România a câștigat după 2007. Să nu uităm că, dacă țara ar ieși din NATO și zona Euro, toate drepturile, oportunitățile și progresul care vin odată cu aceste apartenențe ar fi riscate, iar românii din Diaspora ar fi primii care ar plăti prețul.
E momentul ca acești români să își pună întrebarea: Ce viitor doresc pentru copiii lor? Sau mai bine spus, ce viitor vor pentru ei înșiși? Alegerea lor de a susține o astfel de opțiune politică nu face decât să le taie singuri craca de sub picioare. Nu există în istorie exemple de națiuni care au prosperat prin izolarea de marile entități internaționale. Din păcate, această alegere riscă să devină un autogol tragic pentru toți cei care vor vota cu Georgescu, sub pretextul unui „nou început.”
