La 23.03.2021, că autori necunoscuți au forțat ușa imobilului aflat în construcție, situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, ce aparține lui Mihai G., care locuiește în municipiul Iași, de unde au sustras 4 baterii de baie și un prelungitor pentru curent electric, prejudiciul fiind de aproximativ 900 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de către lucrătorii din cadrul BIC Câmpulung Moldovenesc a fost identificat autorul faptei în persoana lui Iulian Dominte Gherman, în vârstă de 38 ani, domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, recidivist, aflat sub efectul măsurii controlului judiciar într-un dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Față de suspectul Iulian Dominte Gherman, în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 24.03.2021, s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca acesta să fie încarcerat în cadrul CRAR – IPJ Suceava.
În urma discuțiilor telefonice cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, s-a stabilit ca în data de 25.03.2021, după punerea în mișcare a urmăririi penale față de inculpatul Iulian Dominte Gherman, urmează a fi prezentat Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc cu propunerea luării măsurii de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.