More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Reacție fermă după incidentul violent de la Liceul „Ion Nistor” Vicovu de Sus. Primarul Vasile Iliuț: „În orașul nostru NU tolerăm astfel de comportamente”

    Incidentul de violență fizică petrecut luni în incinta Liceului „Ion Nistor” din Vicovu de Sus continuă să genereze reacții puternice în comunitate și în rândul autorităților. După imaginile apărute pe rețelele de socializare, primarul orașului, Vasile Iliuț, a transmis un mesaj dur, condamnând agresiunea și anunțând măsuri clare pentru prevenirea unor situații similare.

    Edilul a subliniat că actele de huliganism, agresiune fizică și bullying sunt „absolut inadmisibile”, atât din perspectiva autorității publice, cât și din cea a unui părinte sau bunic preocupat de siguranța copiilor.

    „În orașul nostru NU tolerăm astfel de comportamente”, a declarat primarul, arătând că educația rămâne o prioritate, însă responsabilitatea menținerii unui climat sigur revine întregii comunități.

    Potrivit primarului, încă de la apariția incidentului s-a format o colaborare strânsă între:

    • Conducerea liceului
    • Poliția Orașului Vicovu de Sus
    • Inspectoratul Școlar Județean Suceava
    • DGASPC Suceava
    • Structurile de siguranță școlară

    Aceste instituții au intervenit rapid pentru evaluarea situației și aplicarea procedurilor legale.

    În urma sesizării făcute de conducerea liceului, polițiștii au stabilit că elevul din clasa a VIII-a a fost agresat de un elev de clasa a X-a. Oamenii legii s-au deplasat la familia minorului, au discutat cu părinții și au emis un ordin provizoriu de protecție pentru victimă.

    Totodată, poliția a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Autoritățile au dispus măsuri suplimentare de prevenire a violenței în mediul școlar, informând toate instituțiile competente pentru intervenții ulterioare.

    Primarul Vasile Iliuț a precizat că administrația orașului tratează cu maximă seriozitate siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

    „Nu vom permite repetarea unor astfel de situații”, a transmis edilul, care a anunțat continuarea colaborării cu instituțiile de ordine și educație pentru implementarea unor măsuri ferme de prevenire.

    Edilul a ținut să reamintească faptul că investițiile în infrastructura educațională au fost și rămân o prioritate în Vicovu de Sus, dar acestea trebuie dublate de responsabilitatea tuturor: școală, familie, autorități și comunitate.

    Incidentul violent a avut loc în cursul zilei de marți, când un elev de clasa a VIII-a a fost lovit de un elev mai mare, de clasa a X-a. Momentul a fost surprins pe video, iar imaginile au circulat masiv pe internet, generând reacții virulente în rândul comunității.

    Potrivit informațiilor furnizate anterior de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, victima a fost evaluată medical la Spitalul Municipal Rădăuți și, conform datelor preliminare, se află într-o stare stabilă.

    Autoritățile locale și județene tratează cazul ca pe un semnal de alarmă pentru întărirea măsurilor de prevenire a violenței în școli. Mesajul primarului este clar: în Vicovu de Sus nu există toleranță pentru acte de agresiune, iar protejarea copiilor rămâne prioritatea numărul unu.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles