La 10.03.2021, la ora 20.21, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că nu se respectă măsurile de prevenire împotriva COVID 19 la sala de jocuri Max Bet de pe strada Curtea Domnească.
În interiorul sălii de jocuri Max Bet s-a constatat că existau 24 de aparate de jocuri dintre care 21 funcționale, iar numărul de persoane existent în interior era de 18. De asemenea nu exista între aparate respectiv între jucători plexiglas despărțitor.
S-a luat legătura cu managerul de sală Marius Ț., de 34 ani, care a declarat că au fost mai multe persoane care au vrut să intre în sală motiv pentru care a sunat la firma de pază pentru a restabili ordinea.
Având în vedere că în interior s-a permis intrarea mai mult de 30% din capacitatea maximă a spațiului pentru persoane și nu s-au respectat normele de distanțare socială a clienților, Marius Ț., în calitate de manager de sală, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
De asemenea, acesta a fost instruit cu privire la respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARV COV2 în interiorul sălii de jocuri, iar activitatea din interior a fost adusă la starea normală reglementată de normele în vigoare.
