More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    PSD Suceava: „Cei care l-au chemat pe ministrul Grindeanu în cadrul grupurilor parlamentare şi i-au cerut sprijinul pentru ca autostrada să ajungă până la Siret sunt parlamentarii PSD de Suceava şi nicidecum domnul Flutur”

    Departamentul de comunicare al PSD Suceava a transmis un comunicat de presă prin care susține că Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, nu are niciun merit în realizarea proiectului ce vizează Autostrada Moldovei, care urmează să ajungă până la Siret.

    „Săptămâna trecută ne-am amuzat citind un comunicat în care se folosea un limbaj identic cu cel al discursurilor comuniste la adresa «academicianului doctor inginer, savant de renume mondial». Doar că personajul adulat nu era vreo personalitate comunistă, ci domnul Flutur, iar autorul nu era un activist PCR, ci un parlamentar PNL. În comunicatul respectiv se susţinea sus şi tare că fără Gheorghe Flutur nu am fi avut autostrada A7 (autostrada «Moldovei»). Evident că n-o să insistăm asupra penibilităţii momentului, pentru că am văzut atât reacţiile din presă cât şi ale cititorilor faţă de acele osanale, dar vom puncta câteva aspecte trecute cu vederea de autorul odelor respective. În primul rând, autostrada respectivă a fost aprobată şi finanţată graţie ministrului PSD Sorin Grindeanu. Datorită efortului său şi a implicării sale acest lucru a fost posibil! Cei care l-au chemat pe ministrul Grindeanu în cadrul grupurilor parlamentare şi i-au cerut sprijinul pentru ca autostrada să ajungă până la Siret sunt parlamentarii PSD de Suceava şi nicidecum domnul Flutur. Singurul «merit» al domniei sale este că s-a aflat în biroul unde s-a semnat contractul, dar la fel de bine în acel birou putea fi prezentă şi femeia de serviciu de la Ministerul Transporturilor pentru că şi ea a jucat un rol identic în aprobarea autostrăzii către Siret: nici unul. În al doilea rând, să nu uităm că PNL-ul a avut pe mână Ministerul Transporturilor când la conducerea sa se afla domnul Bode. Poate atunci domnul Flutur ar fi avut un cuvânt de spus în privinţa autostrăzii, amândoi fiind colegi de partid, dar realitatea ne dovedeşte că nu s-a întâmplat nimic în mandatul amintit. Nici pentru Bucovina, nici la nivel naţional. Tot PSD-ul a trebuit să preia frâiele ministerului ca lucrurile bune pentru români şi România să se facă. Nu să rămână la nivel de declaraţie. În al treilea rând, avem convingerea că domnul Flutur şi-ar dori din toată inima să participe la semnarea unor investiţii majore pentru Bucovina în cadrul unor proiecte coordonate de miniştii PNL. Dar pentru că ai lui colegi nu-i oferă această posibilitate, ne bucurăm să-l avem printre noi la evenimentele coordonate de miniştrii PSD şi sperăm ca la rândul său şi dumnealui să aibă amabilitatea de a ne invita să luăm parte la realizările importante ale miniştrilor PNL. Dar asta probabil că se va întâmpla când va deveni operaţional aeroportul de la Floreni. Ştim că nu va dura mult. În fond, domnia sa l-a promis la gata mandatul acesta…Abia aşteptăm!”, a transmis PSD Suceava.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles