Cel mai recent sondaj realizat de IMAS, la comanda Europa FM, chiar înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile locale din această toamnă, indică o scădere semnificativă pentru social-democraţi în privinţa intenţiilor de vot, în timp ce liberalii se menţin cam la acelaşi nivel.
Astfel, noile date arată că partidul condus de Marcel Ciolacu a obţinut cel mai slab procentaj din ultimele opt luni, scăzând de la 23,4% în luna iulie la 20,8% în această lună. Doar în ianuarie a mai înregistrat PSD un scor mai slab (20,6%), în rest situându-se la un nivel cuprins între 23 şi 25 de procente.
În acelaşi timp, Partidul Naţional Liberal nu este marcat în august de schimbări majore, liberalii fiind creditaţi cu 33,6% din intenţiile de vot.
Dacă pe primele două poziţii de află PNL şi PSD, locul trei în ierarhia politică se află Alianţa USR-PLUS, fiind cotată cu 18,3% din intenţiile de vot ale românilor.
Partidul lui Victor Ponta, Pro România, face în această lună un uşor salt, ajungând la 10,6%, după ce, în iulie, a coborât la 9,7%.
UDMR se menţine deasupra pragului electoral cu 5,7%, după ce în luna iunie a înregistrat doar 3,4%.
Codaşii noului barometru sunt PMP cu 4,1% şi ALDE cu 2,4%, cele două partide aflându-se cu mult sub limita care le permite să intre în Parlament. În ceea ce priveşte ALDE, cu un an în urmă, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu obţinea 7,4% din intenţiile de vot.
Sursa: Epoch Times România