Pentru a preveni abandonul școlar și pentru ca elevii să beneficieze de cele mai bune condiții, administrația locală a comunei Valea Moldovei, prin primarul Romică Floriștean, se implică în permanență în îmbunătățirea infrastructurii educaționale din comună, între școală și primărie existând o strânsă relație de colaborare.
Edilul Romică Floriștean a înțeles că lipsa educației poate avea repercusiuni dintre cele mai dure asupra comunității și din acest motiv încearcă să țină elevii la școală. Atent la educația tinerei generații, primarul Romică Floriștean dorește să ofere copiilor cele mai bune condiții, încă de la grădiniță, acesta fiind un factor important care pe termen lung va reduce considerabil rata abandonului școlar.
Tocmai din aceste motive, Școala Gimnazială Valea Moldovei va derula în perioada octombrie 2022 – septembrie 2025 proiectul „PNRAS Școala Gimnazială Valea Moldovei” în valoare totală de 980.000 de lei, al cărui obiectiv final este reducerea părăsirii timpurii a școlii.
Sprijinite de administrația locală a comunei, cadrele didactice desfășoară activități de tip remedial care să reducă procentual absenteismul și abandonul școlar, în cele două sate, Mironu și Valea Moldovei. În aceste unități de învățământ se pune un accent deosebit pe aprofundarea cunoștințelor TIC de către elevi, fiindu-le de folos mai târziu și se acordă o atenție sporită activităților de tip extracurricular, cum ar fi activități sportive, culturale, de dezvoltare personală, activități atractive ce vor avea drept rezultat reducerea absenteismului și creșterea participării la Evaluare națională pentru clasa a VIII-a.
Pentru ca elevii din comuna Valea Moldovei să aibă unde să-și petreacă timpul liber, în siguranță și în condiții foarte bune, administrația locală, prin edilul Romică Floriștean, a obținut finanțare pentru amenajarea unui teren sportiv multifuncțional, în imediata apropiere a Școlii Gimnaziale Valea Moldovei.
„Am reușit să obținem finanțare, prin GAL, pentru un teren de sport la Școala din Valea Moldovei. Valoarea proiectului este de aproximativ 100.000 de euro. Va fi amenajat un teren de fotbal, unul de volei și unul de tenis. Va fi montat și sistem de iluminat, tip nocturnă. Terenul va putea fi folosit atât pentru orele de educație fizică cât și pentru activități extrașcolare, unde se vor putea organiza diferite competiții. Sunt sigur că atât elevii cât și părinții acestora se vor bucura după ce acest proiect va fi implementat, pentru că copiii vor avea noi oportunități de petrecere a timpului liber”, a declarat Romică Floriștean, primarul comunei Valea Moldovei.
Un alt proiect care își va pune puternic amprenta asupra calității vieții locuitorilor, este construcția unui centru medical modern, complet dotat și utilat. Este vorba despre noul dispensar din satul Mironu. Proiectul, în valoare de aproximativ un milion de euro, este realizat prin Compania Națională de Investiții și va avea cabinet pentru medicul de familie, cabinet de pediatrie, de cardiologie, medicină internă, cabinet stomatologic și farmacie.
„Mai avem un proiect important în implementare și anume dispensarul uman din Mironu. Proiectul în valoare de un milion de euro este prin CNI și cuprinde dotare completă, cu stomatologie și farmacie. Astfel, locuitorii din satul Mironu vor beneficia de o clinică modernă, clădirea urmând să fie construită pe două niveluri, cu o suprafață de peste 300 de metri pătrați, pe nivel. Clinica va avea farmacie și cabinete de pediatrie, cardiologie, medicină internă. Valoarea totală nerambursabilă a proiectului este de 911.524 de lei”, a mai explicat edilul Romică Floriștean.
În perioada următoarea, administrația locală a comunei Valea Moldovei se va asocia cu comuna vecină, Capu Câmpului, pentru a aduce în zonă, rețeaua de gaz metan.