Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române informează că din cauza epidemiei de coronavirus, mâine, de Hramul Sucevei, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou nu va fi pedestră, ci se va realiza cu un autovehicul. Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, citați de Basilica, pelerinajul va începe în jurul orei 11.00, după liturghia de hram.
Preotul Paul Valenciuc, consilier eparhial, a declarat că traseul procesiunii rămâne același, cu menţiunea că moaştele vor fi duse și în curtea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”. Astfel, procesiunea va începe de la Mănăstirea „Sfântul Ioan” și va trece pe la Biserica Sfînta Înviere, Biserica Domnițelor, Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți, Biserica „Sfântul Dumitru”, Biserica „Sfântul Nicolaie”, Catedrala „Nașterea Maicii Domnului”, Biserica „Sfânta Vineri” și Spital.
Apoi, racla cu moaștele va reveni la Mănăstirea „Sfântul Ioan”. Sfânta Liturghie va începe la ora 09.00 şi va fi oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și Prea Sfinția sa Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Din sobor vor face parte și stareții Mănăstirilor Putna, Bogdana, Râșca și Sihăstria Putnei.
Sursa: Radio Top