Infrastructura rutieră din comuna Șcheia continuă să se modernizeze prin investiții derulate de administrația locală. Primăria comunei a demarat lucrările de asfaltare pe strada Pârâului din satul Mihoveni, vizând un tronson de drum cu o lungime de aproximativ un kilometru.
Proiectul este finanțat integral din bugetul local al comunei, fiind o investiție prioritizată pentru a răspunde nevoilor comunității din Mihoveni.
Primarul comunei Șcheia, Cristi Burac, a subliniat că aducerea infrastructurii rutiere la standarde moderne rămâne un obiectiv principal pentru administrația pe care o conduce.
„Prin această lucrare ne dorim să le asigurăm locuitorilor din satul Mihoveni condiții sigure, decente și moderne de trafic. Strada Pârâului avea mare nevoie de această intervenție, iar decizia de a aloca resursele necesare direct din bugetul local arată că suntem atenți la solicitările oamenilor. Administrația locală va continua reabilitarea infrastructurii rutiere din toate satele componente ale comunei. Vom direcționa fondurile cu prioritate către drumuri, cu scopul clar de a asfalta treptat toate străzile care necesită modernizare”, a declarat primarul Cristi Burac.
Lucrările de pe strada Pârâului fac parte din planul mai amplu al Primăriei Șcheia de îmbunătățire a rețelei de drumuri locale, menit să fluidizeze traficul și să crească confortul și siguranța participanților la trafic.
