La data de 10 octombrie 2026, in jurul orei 13.40, în baza planului de acțiune al Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică – I.P.J. Suceava, lucrătorii de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DJ 208V, pe raza comunei Pătrăuți, o autoutilitară condusă de către un bărbat din comuna Valea Moldovei.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase, fără a deține documente care să ateste proveniența legală a acestuia.
Autoutilitara a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Pătrăuți, unde, în urma inventarierii efectuate de personalul silvic, a fost identificată cantitatea de 5,5467 mc cherestea rășinoase, în valoare de 3.976 lei.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârsirea infractiunii de ,,transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, cu volum cuprins între 5,01 m.c. și 10,00 mc inclusiv, neînsoţite de documente specifice de transport”, faptă prev. şi ped. de art. 151 alin. (2) lit. a) din Legea 331/2024.
Atât cantitatea de material lemnos, cât și autoutilitara utilizată pentru transport au fost indisponibilizate. Materialul lemnos a fost predat în custodia Ocolului Silvic Pătrăuți, județul Suceava, iar autoutilitara în valoare de 10.000 euro, a fost indisponibilizată și transportată la locația special amenajata a IPJ Suceava din comuna Stroiești.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal pentru stabilirea și probarea întregii activităţi infracţionale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.







