Astăzi, joi, 24 iulie 2025, am trăit o experiență care ar trebui să fie un exemplu de „așa nu” pentru orice instituție publică din România. Cu o decizie definitivă emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, am plecat spre Palatul de Justiție din Suceava, convins că într-o țară membră UE, în anul 2025, obținerea unei simple ștampile n-ar trebui să fie o aventură demnă de Kafka.
Am ajuns la Tribunalul Suceava, la arhiva Secției a II-a civilă, unde programul în vacanța judecătorească este limitat la două ore, marțea și joia. M-am prezentat cu actele, am explicat ce doresc, dar grefiera de serviciu, Claudia Traci, nici nu s-a obosit să le răsfoiască. M-a trimis rapid și sigur la arhiva Curții de Apel. Acolo, doamna de la ghișeu a fost ceva mai atentă și m-a redirecționat spre arhiva Secției I civilă a Tribunalului.
La Secția I, am dat peste un domn cumsecade, care a studiat hârtiile și mi-a spus că dosarul este de fapt înregistrat la… Secția a II-a civilă, adică fix acolo unde începusem tot acest maraton. I-am explicat că tocmai de acolo am fost trimis la plimbare. A zâmbit amar și mi-a zis că, până la urmă, pot fi mulțumit că nu m-au trimis direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca să o iau de la capăt în București.
Am revenit, resemnat, la Claudia Traci. M-a rugat să aștept la ușă, fiind preocupată de o discuție cu colegii pe tema festivalului Beach Please. Când în sfârșit și-a amintit de existența mea, i-am explicat, din nou, că am nevoie de o simplă ștampilă care să ateste că decizia este definitivă. Documentul este definitiv din octombrie 2024, dar l-am primit abia recent.
După alte minute de ezitare și priviri superioare, mi-a spus că am nevoie de o cerere scrisă… de mână, nu tipizată, nu digitală, ci ca pe vremuri. Și de o taxă de timbru de 5 lei, care nu se poate plăti acolo, ci la primăria de domiciliu. Așadar, după o oră de alergat între ghișee, explicații inutile și ridicări din umeri, am fost trimis din nou la plimbare.
Aceasta e realitatea crudă din instanțele din Suceava. Nu pot să nu mă întreb: când aceiași funcționari își varsă frustrările pe treptele de la Palatul de Justiție pentru că li se amenință privilegiile, își analizează vreodată comportamentul față de cetățeni? Realizează cât de toxic a devenit un sistem care uită că este plătit din bani publici?
Azi nu m-am simțit ca un om care cere o hârtie. Am înțeles, pe pielea mea, de ce mulți români nu mai au pic de încredere în instituțiile statului. Pentru că, în loc de respect, primesc aroganță. În loc de explicații, primesc ridicări din umeri. În loc de soluții, sunt trimiși la plimbare.
Pentru o ștampilă, am fost tratat ca o problemă. Pentru o simplă solicitare, am fost plimbat pe holuri cu un zâmbet ironic și o lejeritate revoltătoare. Și nu, nu mă miră că unii înjură tot ce înseamnă bugetar. Nesimțirea unora a ajuns să umbrească munca celor care chiar își fac treaba.
Am ieșit din Palatul de Justiție fără ștampilă, dar cu o lecție clară: fără măsuri dure, sistemul bugetar nu se va schimba prea curând.
