Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Petreceri organizate într-o curte din Mălini și la Căminul Cultural din Stamate oprite de polițiști

Polițiștii monitorizează respectarea legii, preluând orice sesizare privind organizarea unor astfel de evenimente făcută prin SNUAU 112 sau TelverdeCovid sau vlorificând informații proprii obținute din surse ocazionale, rețele sociale sau mass-media.

În ultimele zile au fost identificate și stopate 2 petreceri private organizate la locuințele proprii sau în alte locații.

La 07.05.2021, orele 22.17, polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini s-au autosesizat despre faptul că la locuința unei femei din sat Pîraie, com. Mălini, are loc o petrecere în spațiu deschis și privat.

Cu ocazia deplasării la fața locului, activitatea era în curs de finalizare, fiind identificată organizatoarea evenimentului, iar din discuțiile purtate cu aceasta a reieșit faptul că la domiciliul său a avut loc o reuniune cu un număr 9 persoane.

Ca urmare a acestei intervenții efectuate de către polițiști, activitatea a fost stopată, participanții părăsind locația.

Organizatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, iar celelalte persoane în calitate de participanți cu avertisment, conform art. 65 lit. k din Legea nr. 55/2020.

La 07.05.2021, orele 22:54 lucrătorii S.P.R. 2 Ipoteşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Căminul Cultural Stamate sunt adunate mai multe persoane și ascultă muzică.

Polițiștii s-au deplasat în zona indicată și au depistat  în  curtea Căminului Cultural Stamate și în interiorul acestuia 12 adolescenți care participau la serbarea unei zile onomastice.

Întrucât cei în cauză nu au respectat prevederile Legii 55/2020, respectiv organizarea unei petreceri tip aniversare precum si interdicția de a nu părăsi locuința în intervalul orar 22,00-05,00 fără a avea motive întemeiate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale conform art. 65 lit. k și m din Legea 55/2020, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 4.500 lei.

Reamintim că organizarea evenimetelor private este interzisă conform Legii 55/2020 având în vedere contextul pandemic.

Zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verifică modul de respectare a legislației dar și a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00. 

Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive: 

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. 

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. 

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. 

Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles