Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Peste 150 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, de Paștele Catolic

Pentru perioada următoare prilejuită de Paștele Catolic, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al Județului Suceava, au fost dispuse o serie de măsuri pentru asigurarea unei intervenții operative în cazul manifestării unor eventuale situații de urgență.

Astfel că, a fost dispusă efectuarea recunoașterilor în teren la lăcațurile de cult, la mănăstiri, schituri și alte obiective de cult, cu accent pe locațiile cunoscute în care s-a înregistrat un număr mare de participanți.

De asemenea, echipaje de pompieri vor fi prezente în Noaptea de Înviere în locațiile identificate cu un număr mare de participanți, pe întreaga perioadă a desfășurării slujbelor religioase.

Zilnic, peste 150 de pompieri suceveni vor fi la datorie. Prin Centrul operațional județean va fi monitorizată permanent evoluția situației operative, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult, mai ales în perioada acestor mari sărbători creştine, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava recomandă enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbelor să nu lase lumânările și candelele aprinse, nesupravegheate. Uşile de acces/evacuare se menţin în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber.

În cazul sesizării unui eveniment nedorit, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.

Vă dorim să vă bucurați de Sfintele Sărbători fără evenimente care să vă pună viața în pericol!

Sărbători Fericite!

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles