Având în vedere evenimentele organizate în contextul Zilei de 1 iunie dar și cu prilejul Sărbătorii Religioase – „Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile Ortodoxe”, precum şi fluxul sporit de persoane înregistrat în locurile publice din județ în minivacanța 1 – 5 iunie 2023, poliţiştii suceveni au acţionat cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.
Astfel, în această perioadă, au fost prezenţi la datorie, zilnic, 260 de poliţişti (160 din structurile de ordine publică, 48 de poliţişti rutieri şi 52 de poliţişti din cadrul celorlalte structuri ale IPJ Suceava) fiind angrenate peste 120 de autospeciale de poliţie.
Poliţiştii rutieri au acţionat cu autospecialele dotate cu aparate radar pe drumurile naţionale şi europene de pe raza întregului judeţ și au desfășurat acțiuni pentru identificarea șoferilor care urcă la volan sub influența alcoolului sau substanțelor interzise.
Totodată, având în vedere faptul că în această perioadă pe raza județului au fost organizate activități cultural-artistice și religioase pentru marcarea unor evenimente sociale cu participarea unui număr mare de persoane, polițiștii au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului.
În perioada 1 – 5 iunie 2023, polițiștii au intervenit la 312 evenimente și au organizat 82 de acțiuni.
Au fost aplicate 1.144 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 552.257 lei.
În cadrul acțiunilor de creștere a gradului de siguranță rutieră au fost reținute 128 de permise de conducere și au fost retrase 48 de certificate de înmatriculare.
Tot pe perioada minivacanței, polițiștii au constatat 170 de infracțiuni.