Curtea de Apel Suceava i-a condamnat pe inculpații Gheorghe Dănuț Sfîca, de 50 de ani, din Șaru Dornei, la opt ani de închisoare pentru viol și Gavril – Petru Buleu, de 47 de ani, din comuna Șaru Dornei, la cinci ani de închisoare pentru viol. Decizia magistraților suceveni este definitivă, indivizii fiind introduși în Penitenciarul Botoșani.
În primă fază, Judecătoria Vatra Dornei i-a condamnat mult mai dur pe cei doi indivizi care au violat ani la rândul o copilă, încă de pe vremea când victima avea 7 ani.
Gheorghe Dănuț Sfîca a fost condamnat la 16 ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „viol” și „rele tratamente aplicate minorului”.
Gavril Petru Buleu a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „viol”.
La data de 3 iunie 2019, polițiștii din Vatra Dornei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 2015 – 2019 o copilă de 12 ani din comuna Șaru Dornei a fost agresată sexual de mai multe ori de tatăl ei, Gheorghe Dănuț Sfîca, și de unchiul ei, Gavril Petru Buleu, ambii localnici. Gavril Petru Buleu este fratele mamei adolescentei.
În anul 2019, victima a fost audiată de oamenii legii. În acea perioadă aceasta se afla internată în Centrul de Primire al Copilului în Regim de Urgență Suceava. Prin avocatul din oficiu și prin psihologul centrului, copila a spus că de la vârsta de 7 ani a fost agresată sexual atât de tatăl ei, cât și de unchiul ei. Timp de 4 – 5 ani minora a fost supusă la fel și fel de perversiuni sexuale.
Atunci, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „viol” și „rele tratamente aplicate minorului”.
