More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Patru transporturi ilegale de lemne depistate la Gura Humorului în mai puțin de două ore

    La 13.04.2021, în baza datelor şi informaţiilor deţinute în cadrul Planului de Acţiune „Scutul Pădurii”, polițiștii din cadrul IPJ Suceava, Serviciul de Ordine Publică, Biroul Combaterea Delictelor Silvice au efectuat activități de control pe raza județului Suceava, pe linia respectării prevederilor legale privind transportul materialelor lemnoase.

    La ora 05.37, în orașul Gura Humorului, a fost identificată în trafic autoutilitara care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto a prezentat pentru controlul avizul din 13.04.2021 emis de către SC TRANSCOM SRL, din localitatea Deia, pentru cantitatea de 7,084 mc cherestea rășinoase.

    Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul de material lemnos transportat, autoutilitara a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 10,16 mc cherestea rășinoase, cu 3,076 mc în plus față de volumul inscris în avizul de însotire.

    Cu ocazia verificării avizului electronic în aplicația SUMAL CONTROL, s-a stabilit faptul că operatorul economic a operat eronat în aplicația SUMAL datele aferente avizului de însoțire.

    În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională a SC TRANSCOM SRL, aplicându-se două sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 3,076 mc cherestea rășinoase în valoare de 1968,64 de lei.

    La ora 06.15, în orașul Gura Humorului, a fost identificată În trafic autoutilitara care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto Ion S., din localitatea Negrileasa, a declarat faptul că nu deține documente de proveniență pentru materialul lemnos.

    În continuare, s-a procedat la interogarea aplicației informatice pe linie de silvicultură SUMAL CONTROL, ocazie cu care s-a constatat faptul că pentru autoutilitară nu a fost generat nici un aviz de însoțire a materialului lemnos în data de 13.04.2021, motiv pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 3,61 mc cherestea rășinoase.

    În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională a lui Ion S., iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 3,61 mc cherestea rășinoase care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.

    La ora 06.45, în orașul Gura Humorului a fost identificată in trafic autoutilitara care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducătorul auto Nicolae V., din localitatea Mănăstirea Humorului, a declarat faptul că nu deține documente de provenientă pentru materialul lemnos. În continuare, s-a procedat la interogarea aplicației informatice pe linie de silvicultură SUMAL CONTROL, ocazie cu care s-a constatat faptul că pentru autoutilitara nu a fost generat niciun aviz de însoțire a materialului lemnos în data de 13.04.2021, motiv pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul Cantonului Silvic Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, unde specialiștii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos rezultând un volum total de 5,41 mc cherestea rășinoase.

    În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională cu 5.000 de lei a lui Nicolae V., din localitatea Mănăstirea Humorului, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 5,41 mc cherestea rășinoase care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.

    La ora 07.30, în orașul Gura Humorului a fost identificată în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Conducatorul auto a prezentat pentru controlul avizul din 13.04.2021 emis de către SC FOREST SRL, din localitatea Capu Câmpului, pentru cantitatea de 4,36 mc cherestea rășinoase. În urma inventarierii materialului lemnos transportat, nu s-au constatat neconcordanțe. Cu ocazia verificării avizului electronic în aplicația SUMAL CONTROL, s-a stabilit faptul că operatorul economic a operat eronat în aplicația informatică numărul de înmatriculare al autoutilitarei cu care s-a efectuat transportul materialului lemnos.          

    În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională a SC FOREST SRL Capu Câmpului cu amendă de 3.000 de lei.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles