Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Pârtia de la Cârlibaba va găzdui în weekend cea de-a IV-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment care va aduna iubitorii sporturilor de iarnă din nordul țării

La sfârșitul acestei săptămâni, pe Pârtia de la Cârlibaba se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment organizat și susținut de Primăria comunei Cârlibaba.

Concursul va avea loc în două etape, sâmbătă vor avea loc calificările urmând ca duminică să fie felicitați câștigătorii.

Evenimentul se va desfășura pe o porțiune delimitată, astfel că accesul tuturor schiorilor va fi permis pe pârtie pe perioada desfășurării acestuia.

Înscrierile încep sâmbătă, 4 martie, la ora 09.00, la baza pârtiei, pe categorii de vârstă, începând cu cei de 6 anișori. Ulterior, între 11.30 și 14.00, vor avea loc calificările, urmând ca între ora 14.00 și 21.00 să aibă loc o petrecere în aer liber.

Duminică, 5 martie, începând cu ora 11.00, se vor desfășura calificările pe categorii de vârstă, pentru ca între 12.15 și 13.00, să aibă loc concursurile distractive. În intervalul orar 13.00 – 14.00, va avea loc premierea câștigătorilor.

Ziua se va încheia cu un spectacol în aer liber, pe scenă urmând să urce Laura Erhan, Vlad Miron și Bucovina Express, Oana Tomoiagă, Marius Zgâianu și Angelica Flutur.

Articole recente

ANUNȚ PUBLIC

ANUNȚ PUBLIC

INFORMARE

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles