Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va aduce bucuria Sfintelor Sărbători Pascale în inimile pacienților prin servirea unui meniu specific din care nu vor lipsi ouăle roșii, pasca, cozonacul, friptura și borșul de miel.
Preotul spitalului va oficia o scurtă slujbă pentru binecuvântarea bucatelor pentru a aduce spiritul sărbătorilor în sufletul tuturor celor internați dar și a cadrelor medicale, iar fiecare pacient va primi la micul dejun în prima zi de sărbătoare, un pachețel cu Paști (pâine cu vin sfințită în Joia Mare).
„Facem apel către aparținători, să nu aducă alimente pacienților, deoarece Spitalul Județean de Urgență <<Sfântul Ioan cel Nou>> Suceava face toate eforturile pentru ca aceștia să simtă bucuria Sfintelor Sărbători chiar dacă se află pe un pat de spital. Începând cu data de 9 aprilie 2021 pe site-ul unității se va publica meniul conceput săptămânal, în fiecare vineri pentru săptămâna următoare”, a declarat doctorul Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava.
