Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O ucraineancă și fiul ei s-au ales cu dosare penal după ce minorul a fost depistat la volanul unei mașini în Vama Siret

Joi, 25 mai 2023, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților, pe sensul de ieșire din țară un cetățean ucrainean, care conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina. În autoturism se afla în calitate de pasager o femeie, cu cetățenie ucraineană, în vârstă de 47 de ani.

În momentul prezentării pașapoartelor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că șoferul este minor, , în vârstă de 17 ani, iar persoana din dreapta este mama acestuia.

Astfel, în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Totodată, mama minorului este cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles